În această imagine este prezentat părintele arhidiacon Teofilact, de curând mutat la Domnul, împreună cu ucenicul iubit, părintele protosinghel Partenie, stareţul Manastirii
Sfântul Daniil Sihastrul.
duminică, 18 iulie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Fericiţi sunt cei pe care i-ai ales şi i-ai chemat la Tine, Doamne! Dumnezeu sa-l odihneasca cu drepţii pe părintele arhidiacon Teofilact!
RăspundețiȘtergere"O, suflet plin de bunătate,
Limanul nostru la nevoi,
Duhovnicescule părinte,
De ce te+ai dus de lânga noi?
Când ne uitam odinioara
La chipul tău cel prea senin,
Uitam durerea cea amara,
Opream al inimii suspin.
Şi auzindu-ţi vorba dulce,
Deşi eram de rele plini,
Noi nu mai socoteam atuncea
Că ne aflăm printre străini.
În toată vremea vieţii noastre
Noi nicidecum nu te uităm,
Şi pentru veşnica-ţi odihnă
Întotdeauna ne rugăm.
Când va suna şi ceasul nostru
Să punem traiului sfârşit,
Atunci să fii cu noi, părinte,
De-a pururea nedespărţit."
Mai adaug si cateva randuri din cuvintele de folos ale parintelui Teofilact, despre rabdare:
RăspundețiȘtergere"Fără răbdare nu există supunere. Fără răbdare nu se poate înfrâna voinţa liberă sau instinctele josnice ale omului. Fără răbdare, raţiunea omului nu dirijează voinţa acestuia spre dragoste nefăţarnică, spre slava lui Dumnezeu, spre binele semenilor noştri şi spre fapte bune, cu care să dobândim mântuirea sufletului.
Fără Iisus Hristos, viaţa noastră este un haos. Greutăţile de tot felul ne apasă istovitor. Simţim din plin suferinţele, ce ne par insuportabile. Răbdarea ne părăseşte, dispar dragostea, bunul simţ, buna cuviinţă, elemente atât de necesare în viaţa noastră.
Să nu ne pierdem curajul. Să nu deznădăjduim. Să nu fugim de răspunderea care ni s‑a încredinţat. Să nu ne înspăimântăm în faţa primejdiilor, a greutăţilor, ci să ne încredem în Iisus Hristos.
Pentru noi, creştinii, este imposibil să implorăm ajutorul lui Dumnezeu şi să nu fim ajutaţi, ca odinioară Sfântul Apostol Petru, care se afunda în marea învolburată.
În Sfânta Scriptură stă scris că nu trebuie a ne teme de nimic, chiar atunci când „munţii se vor muta în inima mărilor”, ci numai de păcat, care ucide trupul şi sufletul.
Cu toţii avem o misiune în viaţa aceasta şi alături cu noi păşeşte Iisus Hristos, cu răbdare şi dragoste neţărmurită, să ne ajute. Să‑L primim în sufletele noastre, în casele noastre, să‑i facem loc în inimile noastre, în viaţa noastră, şi vom vedea cum suferinţele noastre se alină, greutăţile se uşurează, sufletul se luminează, iar trupul străluceşte de frumuseţe şi sănătate.
Să‑L urmăm pe Hristos, Care nu s‑a mâniat pe cei care‑L batjocoreau şi‑L ocărau atâta; noi imediat ne supărăm dacă ne face cineva vreo observaţie."
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere